miercuri, 29 mai 2019

Niciunde-acasă

Oriunde-am mers, în orice loc din lume,
Dorul de-acasă mă-ntorcea mereu,
Simțeam, bizar, că eu nu mai sunt eu,
Parcă străinii îmi puneau alt nume...

Tristețea se vedea cum mă pătrunde,
Oricât voiam să par doar obosit,
Eram orfanul, pruncul părăsit,
Ce n-are nici puterea de-a se-ascunde.

Un dor de ducă, fără de-ncetare
Drum îmi croia, și îmi dădea avânt,
Să nu mă las purtat ca frunza-n vânt
Și aruncat, oricum, la întâmplare.

Tânjeam s-au cuvântul românește,
Și să-l rostesc cu sensul lui rotund,
Lăsându-mi gândul liber și profund
Spre tainele ce rostu-i împlinește.

Mi se spunea că-i bine-n altă parte,
Dar eu, trăind, știam că e-n alt fel,
Că nu doar felul meu de-a fi, rebel,
Numea plecare început de moarte.

Și m-am întors, oricând, de orișiunde,
Fără regrete, fără de rușini,
Să nu ucid corola de lumini
Ca cei ce vor originea-și ascunde.

Niciun comentariu: