Azi când îți spui că ești fără de vină
Și spui că drumu-ți este-nspre lumină,
Tot căutând un altul mai cu rost?
Îmi e ușor, de-ai vrea, să-ți amintesc
Ce îmi spuneai simțindu-te-mplinită,
Când dezmierdării te-arătai grăbită.
Și îmi șopteai, zburdalnic, "Te iubesc!".
Tu poate chiar ai vrea cu mult mai mult,
Să-ți amintesc ce gesturi, din plăcere,
Cu pântecul săltând sub mângâiere,
Făceai râvnind al clipelor tumult.
Mai știu cum sânii-n palmă tresăreau
Când gura îmi era căutătoare
Și deveneai de-a dreptul temătoare
Că între ei o vreme o să stau.
Opreliști, știi prea bine, nu aveam,
Eram noi doi și-a vieții libertate,
Fără idei de gânduri limitate
În jocul fanteziei ne prindeam.
Mai mult de-atât nu aș mai vrea să-ți spun,
În nici un fel să îți aduc aminte
Că te-ai pierdut în jocuri de cuvinte
Și ai trimis iubirea în surghiun.
Îmi amintiri am totul, mi-au rămas
Idei și vorbe, întâmplări și fapte,
Zi după zi și noapte după noapte,
Dar și concluzii ce ușor s-au tras.
Te-ntreb acum de ce-ar fi relevant
Să vreau trecutul cuiva să explice
Că eu plecând, nimic n-ai vrut a zice,
Dar astăzi spui că eu sunt fluctuant?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu