Străine-mi sunt dorințele lumești,
Deși nu sunt deloc străin de fapte,
Iar când te simt cum ești și cum trăiești,
Îți scriu , scrisori, mereu în miez de noapte.
În grabă scriu de parcă un motiv
Rămas din vieți ce ni le știm trăite,
Mă face să îți spun, imperativ,
Că prea mergem pe drumuri ocolite.
Departe-s eu, departe ești și tu,
Dar ceva, ce nu știm, ne ține-aproape
Urmând să-l știm când ne va fi atu
Când în trăiri o noapte-o să ne-ngroape.
De-aș spune tot, și asta nu mi-e greu,
Ne-ar fi cu totul viața mai ușoară,
Dar legea-i dată chiar de Dumnezeu,
Și-i minții mele mult superioară.
E dat să fie, cândva, zi de zi,
Să-mi fii motiv de vise și dorințe,
Voindu-ți zorii cei ce vor vesti
Pragul trecut al marii biruințe.
Sânii-ți rotunzi îi văd, parcă-i revăd,
Și-n palme simt eterna lor căldură
Ce-mi sunt, mereu, cum iarăși întrevăd
Îndemn de vers și faptei uvertură.
Și când pe coapse mâna-mi, lunecând
Dă clar răspuns ideii de-ntrebare,
Ce dinspre vieți trecute-ți vine-n gând,
Tu ți-o păstrezi spre alta, următoare.
De-ți spun cumva ce vremuri vor veni,
Nu-ți căuta idei de-mpotrivire,
Din viața ta nu poți prea mult lipsi,
E dreptul tău la pace și iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu